LINDA LINDA LINDA

Slice of life, cam asta ar descrie filmul. Patru fete care formeaza o formatie de rock pentru festivalul scolii. Si cam atat. Actiunea e cam subtireanu, mai deloc spectaculoasa si fara ocolisuri, dar nu e vorba despre poveste, e vorba despre personaje, un grup de prietene care se distreaza, repeta cover-uri ale formatiei The Blue Hearts si care au grija una de cealalta. In unele parti e amuzant si heart-warming. In altele e nostalgic si introspectiv. Scenele cele mai faine din film sunt cu fetele care se plimba pe campuri inverzite sau stau pe acoperisuri, rad, glumesc sau canta, nefacand nimic de luat in seama. Doar stau impreuna si sunt fete. Si copii. E un film despre prietenie.

E o viziune nostalgica asupra copilariei, si la fel ca in Honey & Clover, se stie foarte bine ca nu e decat o faza efemera, care trece mult prea repede. Spre sfarsitul filmului, una dintre fete (cea care canta la tobe in formatie), planuieste sa se confeseze baiatului de care ii place de foarte multa vreme. Totul e cum trebuie la scena asta: ploua cu galeata, sunt numai ei doi, el o acopera cu umbrela lui, dar cand vine momentul adevarului, ea nu gaseste curajul sa-i zica ce simte, si nu se intampla nimic. De obicei, cam asa sta treaba. In plus, exista mereu maine.

Island MANGA

Insula e, de fapt, un oras izolat si inconjurat de niste ziduri imense, unde lumea de afara este un mister, lume pe care nimeni nu a mai vazut-o de 400 de ani. In timp ce cultura moare incet dar sigur, oamenii din oras au uitat sa citeasca si sa scrie, dar copii viseaza sa scape, se intreaba ce ar putea sa fie dincolo de ziduri, unde ceva infinit ca marea pare imposibil de imaginat, pentru ca lumea lor, orasul lor, este atat de mic. Copii se poarta ca niste copii, rad si alearga si viseaza, pe cand adultii se complac in melancolie si s-au resemnat deja cu vietile lor, umbrite de ziduri.

Manga e foarte scurta, are doar 45 de pagini, si totusi reuseste sa captureze tot ce trebuie. Zidurile vegheaza uriase asupra a tot si toate, si sunt acolo ca sa le aduca oamenilor aminte ce inseamna sa-ti traiesti viata incatusat si limitat, fara nimic care sa te scoata din monotonie, cand trebuie sa muncesti an dupa an in acelasi loc, sa stai in acelasi scaun in fiecare zi, fara sa pui nicio intrebare si fara sa ai nicio grija. Island e despre cum sa ai curajul sa faci primul pas, fara sa stii ce ai putea sa gasesti de partea cealalta, dar sa mergi totusi inainte, pentru ca e distractiv si nou si palpitant.


Asculta mai multe audio Muzica

GHIBLI MY LOVE

Woai, n-am scris inca despre Ghibli si omul pe care l-as lua de barbat, Hayao Miyazaki. Purcedem.

Sunt multe de zis, nu stiu de ce m-am bagat in chestia asta. O sa aleg filmul cel mai cunoscut al lui: Spirited Away (Sen to Chihiro no kamikakushi) si o sa zic, asa, in treacat ca l-am vazut de sapte ori, si inca nu m-am saturat de el. Unii ar zice ca e cam taraganat si ca se pierd unele detalii pe parcurs, dar eu zic whatever!

E cel mai bine vandut film japonez (de animatie, da da). Actiunea are loc in Japonia moderna, filmul este o fantezie uberfaina, in acelasi timp personala si universala. E povestea unei fetite ca oricare alta care ajunge intr-o lume magica, unde gasesti bebelusi uriasi la fundul gol, unde zeii se relaxeaza intr-un han grandios (nu stiu cum mama lui naiba se zice la "bathhouse"), unde trenurile circula pe apa (la noi nu circula nici pe sine cum trebuie).

Sunt multe trimiteri la lucrari din urma ale Studio Ghibli, si totul se leaga foarte frumos. Sunt multe subtilitati pe care le prinzi de-abia la a doua sau a treia vizionare. Asta-mi place la Miyazaki...nimic nu e ceea ce pare, iar Spirited Away incorporeaza asta foarte bine.

KAIBA-something else

 De cand am aflat ca Masaaki Yuasa e "responsabil" pentru Kaiba, am stiut ca o sa fie ceva cu care o sa merite sa-mi pierd vreo 2 zile inchisa in casa (de fapt, doar una, atat de fain a fost). Daca iti plac anime-urile in dulcele stil clasic, cu personaje cu ochi mari si par roz, cu forme generoase si chestii moe, nu prea cred ca stilul o sa fie pe gustul tau. Kaiba e total diferit, de altfel ca aproape toate lucrarile lui Yuasa (gen Mind Game, Samurai Champloo sau Kemonozume), si asta il face delicios. E original, in sensul ca povestea de dragoste obisnuita si cautarea identitatii personajului principal, deja cliseica, iti par noi, datorita stilului ciudat.

In ciuda stilului vizual, Kaiba nu e un anime pretentios. E doar facut din suflet si plin de emotie, iti da palpitatii la inima, iar personajele sunt cele care conduc actiunea, si nu cum se intampla in alte serii, cand uiti sa te mai gandesti la personaj pentru ca e foarte multa actiune going on. E echilibrat. O sa dati peste obisnuita nota de suprarealism specifica lui Yuasa, mai ales in ultimul episod. Kaiba este dragu, romantic si dulce (?), dar e in acelasi timp tragic, dur si trist. Kaiba se pliaza perfect pe o replica din Kino's Journey: "The world is not beautiful, therefore it is". E o cautare idealista, aproape copilareasca, pentru un sens in viata dintr-un univers unde memoria umana, esenta individualitatii, este efemera, transferata pe niste chip-uri fragile de metal, unde visele sunt copiate, fabricate sau sterse.

ALL ABOUT LILY CHOU-CHOU

Exista anime, exista manga. Dar exista si filme. Live-action. Cum ploua afara si cafeaua e calda, o sa zic despre All About Lily Chou-Chou. Pentru ca se potriveste cu vremea si pentru ca e unul din filmele mele preferate. Nu e o comedie stupida (japonezii au un stil foarte cretin cand vine vorba de comedii), e doar un film bun. E despre viata elevilor japonezi, despre scoala si sistemul japonez. Si nu e un film fericit. Personajele sunt violente, fara speranta si triste, dar asta nu influenteaza filmul negativ. Dimpotriva, ii da un aer aparte. Campurile de orez care se intind cat vezi cu ochii si drumurile nesfarsite de ciment subliniaza disperarea pe care o simti cand esti copil. (DACA o simti...eu ma gandeam la guma Turbo)

Hoshino e prieten cu Yuichi. Hoshino devine copilul-problema si Yuichi devine victima. Sunt despartiti de anturaje si mentalitati, au o ideea diferita despre maturizare si o viziune diferita asupra vietii. Dar Lily Chou-Chou ii leaga  fara ca ei sa stie. O admira ca si cantareata si compozitoare, leaga o prietenie online fara sa-si cunoasca adevarata identitate. Spiritual, Hoshino si Yuichi sunt prieteni buni, dar cand se intalnesc in realitate, adevaratele sentimente sunt ascunse. Se urasc. E o contradictie a adevarului si o tragedie umana. Trist.

Povestea se invarte in jurul abuzurilor. Dar ce face filmul sa fie intr-adevar un film bun e muzica. Coloana sonora e nucleul, e ceea ce face ca scenele sa-ti ramana in cap mult timp dupa ce ai vazut filmul. Imi imaginam ca toate cantaretele din Japonia au voci pitigaiate si canta despre rabu-rabu (love), dar Lily e absolut geniala. Lily Chou-Chou e numele fictiv al cantaretei Salyu. E personajul in jurul caruia se intampla tot, dar apare doar o singura data in film, si atunci pe un ecran. Asculta, zic. (ah, si pe langa asta, Shunji Iwai mai are si alte filme faine)

CASSHERN SINS: the beauty of destruction

Casshern Sins. Hm. Intra in categoria anime-urilor care te marcheaza (vezi X'amd). E mai mult decat inca o serie buna de la Madhouse, e mai mult decat un mod de a-ti trece timpul. Te prinde. Te inspira. Suprarealismul te duce cu gandul la lumea ciudat de fascinanta din Kino's Journey...L-am vazut anul trecut si inca o data anul asta...pentru ca pot, in primul rand, si in al doilea rand, pentru ca e ceva minunat. E genul de serie pe care o astepti sa apara si nu iti vine sa crezi ca exista asa ceva cand o vezi.

Moartea e omniprezenta, intr-un taram decazut, unde gandul ca poti sa nu mai existi intr-o buna zi e gandul care te insoteste mereu. Asta inspira Casshern Sins, si totusi e departe de a exprima resemnare sau renuntare, fiecare episod are o caldura si o putere incredibila. Sarbatoreste viata intr-un mod paradoxal, prin culoare, frumusete si sunet. E numa' bun de vazut.

Si melodia de inceput e faina, ii stiam si versurile la un moment dat. Meh, te prinde. Dar mai bine na un trailer si convinge-te. (n-are melodia aia cu versuri pe care le stiam)

MANGA and good night

Dupa o zi de *****, ce merge mai bine decat o manga? Probabil niste somn culcat, dar in cazul de fata, raman la manga. Am dat peste una care mi-a dat toate motivele posibile sa n-o mai citesc: e neterminata (n-am niciodata rabdare sa astept urmatorul capitol si renunt), apare lunar (!!!), e seinen (sunt fata, meh). DAR! Este cu razboinici islandezi si e mai mult decat brutala (in toate sensurile)(^-^). Nu incurajez violenta, dar asta e treaba vikingilor (desi in How to Train Your Dragon iti zic altceva, dar sa nu deviem), sa cucereasca si sa distruga. Pe mine m-au cucerit si o sa ma distruga daca nu apare urmatorul capitol mai repidi. Si se cheama Vinland Saga.

O poveste despre razbunare, maturizare, sange si moralitate. Nu te-ai fi gandit ca merg toate la un loc, mnu? Vinland Saga poate. Yukimura Makoto mai are vreo doua manga, terminate (macar atat!), una istorica, scurta, misto, alta psihologica, sci-fi, iar misto. Cat astepti sa apara capitol nou din Vinland Saga, arunca un ochi si zi tu ca nu-i uber.

Yukimura Makoto = de-a scris Vinland Saga.