De cand am aflat ca Masaaki Yuasa e "responsabil" pentru Kaiba, am stiut ca o sa fie ceva cu care o sa merite sa-mi pierd vreo 2 zile inchisa in casa (de fapt, doar una, atat de fain a fost). Daca iti plac anime-urile in dulcele stil clasic, cu personaje cu ochi mari si par roz, cu forme generoase si chestii moe, nu prea cred ca stilul o sa fie pe gustul tau. Kaiba e total diferit, de altfel ca aproape toate lucrarile lui Yuasa (gen Mind Game, Samurai Champloo sau Kemonozume), si asta il face delicios. E original, in sensul ca povestea de dragoste obisnuita si cautarea identitatii personajului principal, deja cliseica, iti par noi, datorita stilului ciudat.
In ciuda stilului vizual, Kaiba nu e un anime pretentios. E doar facut din suflet si plin de emotie, iti da palpitatii la inima, iar personajele sunt cele care conduc actiunea, si nu cum se intampla in alte serii, cand uiti sa te mai gandesti la personaj pentru ca e foarte multa actiune going on. E echilibrat. O sa dati peste obisnuita nota de suprarealism specifica lui Yuasa, mai ales in ultimul episod. Kaiba este dragu, romantic si dulce (?), dar e in acelasi timp tragic, dur si trist. Kaiba se pliaza perfect pe o replica din Kino's Journey: "The world is not beautiful, therefore it is". E o cautare idealista, aproape copilareasca, pentru un sens in viata dintr-un univers unde memoria umana, esenta individualitatii, este efemera, transferata pe niste chip-uri fragile de metal, unde visele sunt copiate, fabricate sau sterse.
