Powered By Blogger
Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările

duminică, 9 mai 2010

LINDA LINDA LINDA

Slice of life, cam asta ar descrie filmul. Patru fete care formeaza o formatie de rock pentru festivalul scolii. Si cam atat. Actiunea e cam subtireanu, mai deloc spectaculoasa si fara ocolisuri, dar nu e vorba despre poveste, e vorba despre personaje, un grup de prietene care se distreaza, repeta cover-uri ale formatiei The Blue Hearts si care au grija una de cealalta. In unele parti e amuzant si heart-warming. In altele e nostalgic si introspectiv. Scenele cele mai faine din film sunt cu fetele care se plimba pe campuri inverzite sau stau pe acoperisuri, rad, glumesc sau canta, nefacand nimic de luat in seama. Doar stau impreuna si sunt fete. Si copii. E un film despre prietenie.




E o viziune nostalgica asupra copilariei, si la fel ca in Honey & Clover, se stie foarte bine ca nu e decat o faza efemera, care trece mult prea repede. Spre sfarsitul filmului, una dintre fete (cea care canta la tobe in formatie), planuieste sa se confeseze baiatului de care ii place de foarte multa vreme. Totul e cum trebuie la scena asta: ploua cu galeata, sunt numai ei doi, el o acopera cu umbrela lui, dar cand vine momentul adevarului, ea nu gaseste curajul sa-i zica ce simte, si nu se intampla nimic. De obicei, cam asa sta treaba. In plus, exista mereu maine.




ALL ABOUT LILY CHOU-CHOU

Exista anime, exista manga. Dar exista si filme. Live-action. Cum ploua afara si cafeaua e calda, o sa zic despre All About Lily Chou-Chou. Pentru ca se potriveste cu vremea si pentru ca e unul din filmele mele preferate. Nu e o comedie stupida (japonezii au un stil foarte cretin cand vine vorba de comedii), e doar un film bun. E despre viata elevilor japonezi, despre scoala si sistemul japonez. Si nu e un film fericit. Personajele sunt violente, fara speranta si triste, dar asta nu influenteaza filmul negativ. Dimpotriva, ii da un aer aparte. Campurile de orez care se intind cat vezi cu ochii si drumurile nesfarsite de ciment subliniaza disperarea pe care o simti cand esti copil. (DACA o simti...eu ma gandeam la guma Turbo)



Hoshino e prieten cu Yuichi. Hoshino devine copilul-problema si Yuichi devine victima. Sunt despartiti de anturaje si mentalitati, au o ideea diferita despre maturizare si o viziune diferita asupra vietii. Dar Lily Chou-Chou ii leaga  fara ca ei sa stie. O admira ca si cantareata si compozitoare, leaga o prietenie online fara sa-si cunoasca adevarata identitate. Spiritual, Hoshino si Yuichi sunt prieteni buni, dar cand se intalnesc in realitate, adevaratele sentimente sunt ascunse. Se urasc. E o contradictie a adevarului si o tragedie umana. Trist.




Povestea se invarte in jurul abuzurilor. Dar ce face filmul sa fie intr-adevar un film bun e muzica. Coloana sonora e nucleul, e ceea ce face ca scenele sa-ti ramana in cap mult timp dupa ce ai vazut filmul. Imi imaginam ca toate cantaretele din Japonia au voci pitigaiate si canta despre rabu-rabu (love), dar Lily e absolut geniala. Lily Chou-Chou e numele fictiv al cantaretei Salyu. E personajul in jurul caruia se intampla tot, dar apare doar o singura data in film, si atunci pe un ecran. Asculta, zic. (ah, si pe langa asta, Shunji Iwai mai are si alte filme faine)